Cea mai tare trupa de progressive metal din istorie, Dream Theater, si-a anuntat fanii, la sfarsitul saptamanii ce a trecut, ca si-a ales un nou tobosar, dupa plecarea intempestiva si infantil-nevrotica a lui Mike Portnoy. Un nou tobar, Mike Mangini, (ex Annihilator, Extreme, Steve Vai, LaBrie), va incerca sa tina locul si, de ce nu, sa-i valorizeze lipsa, unui instrumentist extraordinar, unul dintre cei trei fondatori ai lui Dream Theater.
Mangini, cu radacini macaronare precum John Petrucci, este unul dintre cei mai rapizi/tehnici percutionisti din lume, cu cinci premii World`s Fastest Drummer din zece. M-am rugat ca baietii sa-l aleaga pe Mangini, dupa ce am vazut videoclipurile in care relatau intamplarile de la auditii. Vezi aici filmuletele, sunt facute bine si cu apetit "american-like" pentru drama.
http://www.youtube.com/watch?v=2QHMQjH17aw
Mi-au mai placut Marco Minneman (ex Kreator, Necrophagist, Paul Gilbert) si, mai ales, nordicul ala care canta cu LaBrie in proiectele solo, Peter Wildoer (ex Darkane, Pestilence). Acum, back to Mangini. Pe langa faptul ca are un nume bestial, the new Mike este profesor la Berklee College of Music din Boston, este sentimental, plin de spirit de echipa si cred ca, cel putin din punct de vedere al soliditatii personale a trupei, va face bine trupei.
Toata lumea asteapta lucruri mari de la urmatorul album, pe care baietii il pregatesc chiar in aceste clipe in studio. Din cate spunea Petrucci, Myung deja si-a tras bassul noului album, deci mai sunt de pus la punct detaliile. Desi pare paradoxal, nu cred ca primul album de dupa plecarea lui Portnoy va fi exponential pentru noul spirit al lui DT. Facand putin pe caracatita, socotesc ca Mangini va incerca sa rupa gura targului cu chestii de badass si ca va fi insotit in acest demers si de ceilalti baieti, pentru ca vor cu tot dinadinsul sa demonstreze ca plecarea lui Mike nu le-a scazut valoarea. Deci cred ca noul album va fi dur de tot, desi ma asteptam la o intoarcere la soundul lui Images and Words. Abia urmatorul al doilea album cred ca va fi exponential pentru noul DT. Eu vad o posibilitate mare de crestere a lui Dream in valorificarea tendintei care i-a facut celebri (Images and Words, Awake ... ce vremuri!).

No comments:
Post a Comment