Tuesday, May 3, 2011
Trump a pierdut finala cu John "Lucky" Higgins
Am urmarit finala World Snooker Championship cu sufletul la gura si cu speranta ca va triumfa talentul, si nu norocul; curajul, fantezia si inspiratia, si nu echilibrul psihic, expectativa si rezistenta. Din pacate, Trump a pierdut in fata lui John "Lucky" Higgins. Mi-a placut insa stilul in care a facut-o: nicio clipa renuntand la atac sau precupetind vreo traiectorie riscant-spectaculoasa. De altfel, Higgins a recunoscut ca Judd a jucat mai bine decat el si, evident, s-a oprit atunci cand trebuia sa furnizeze motivul pentru care a castigat. Adevarul i-a fost furnizat cu o zi inainte, sub o formula dura, fortata, dar dreapta in raport cu disproportia dintre rezultat si superioritatea valorica evidenta a lui Trump: "Higgins, you`re a disgrace for snooker". In cele din urma, nu ai cum sa contesti faptele: Higgins a ajuns la patru titluri mondiale (mai mult cu unul decat Ronnie O`Sullivan, incredibil), a terminat ultimul frame intr-un mare stil si si-a adus iar familia roscovana pe covorul rosu. Asta e.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment